Sub cupola

  In sfarsit soarele e din nou pe cer, de cateva zile bune.Ploile reci par acum doar franturi ale cosmarului meteorologic care ne-a tinut in casa toata luna Mai.
  
  Alaltaieri, am iesit in sfarsit la zbor, cu Tavi in postul din spate.Dupa primul zbor de aclimatizare, am inceput sa preiau incet, una cate una sarcinile din cabina.Nu sunt multe, dar inca le gandesc, nu sunt inca automatisme dar cu siguranta vor deveni.Incet,incet le simt cum se ordoneaza in minte.

 Imediat ce se siguranteaza cupola sunetele devin estompate. Colegul se aude de dincolo de plexiglass, infundat, ca intr-o comvorbire telefonica la distanta.Se apleaca langa planor pentru a clansa cablul.E randul meu sa trag maneta declansatorului.Aud cele doua batai in fuselaj semn ca e gata, si dau drumul manerului.Colegul se ridica si smuceste de doua ori de cablu ca sa se asigure ca totul e in regula si alearga spe capatul de plan. Ii fac semn ca totul e in regula si ne pune la orizontala.
 Maneta de actionare a flapsului aluneca pe langa antebratul meu stang in pozitia +2.De data viitoare asta va fi tot treaba mea.
  - Sa anunt? intreb eu.
  -Da! De acum tu faci convorbirile, raspunde Tavi.
 Imi pun ordine in ideei ,caci nu vreau sa zic vre-o tampenie.Apas butonul alb din varful mansei, astept o secunda si apoi:
 - Doi noua doi zero, gata de decolare cu cablu Cornetu' !
La cap de plan fanionul se agita deasupra capului cuiva, si pot vedea cum in fata noastra parasuta de recuperare se strecoara prin iarba, odata cu intinderea cablului.Apas butonul, astept si apoi:
 - Intins, trage!
 Mosorul ne trage din iarba, iar cupola se umple pentru o fractiune de secunda de sunetul rotii care ruleaza in iarba.Ne desprindem si sunetul dogit se transforma in suierat.Din spate Tavi exclama mai mult pentru el:
 - Am plecaaaaaaat!!!
 Panta, urcare, suierat, 200 de metri, in fata cer fara pata, in laterale un aerodrom grabit care fuge pe sub noi, 300 de metri, declansare, in zare pe aceiasi directie cu vitezometrul din cabina, lacul de la Mihailesti.Trag manerul declansatorului de doua ori, apas butonul, uit sa astept:
 -Doi noua doi zero, declansat.
Din neant se aude confirmarea iar eu urmez exercitiul. Timpul zboara mai repede ca noi,si pana sa ma dezmeticesc suntem la virajul trei.E randul meu din nou sa anunt:
  - Doi noua doi zero, la virajul trei, pentru aterizare!
Vocea din eter imi raspunde si in jurul meu incepe procedura de aterizare.Aerodromul ce fugea sub noi mai devreme s-a intors.E chiar in fata noastra.Flapsul coboara si franei culiseaza sub actiunea lui Tavi, care in acelasi timp ma atentioneaza sa stau cu ochii pe comenzile pe care le face.
 Trecem peste drum, suntem la cap de pista, si iarba incepe sa alerge sub parca din ce in ce mai repede.Inca o secunda si suntem jos.Huruitul rotii umple din nou cupola, si peste nici o secunda zborul se incheie.

 ... va urma ...

Ieri

   Alaltaieri a plouat spre seara si chiar am vazut cateva bucati de gheata pe parbriz.Ziua urmatoare parea compromisa desi undeva in sinea mea speram ca spre dimineata plafonul de nori se va ridica.Nu a fost asa , dar totusi la ora 8.00 am plecat spre aerodrom caci fusesem convocati.Am stat mai mult cu ochii pe cer prin parbriz si mai putin la sosea.Am ajuns devreme...cam cu jumatate de ora mai devreme.Pe drumul de pamanat ce duce catre bariera, ochiuri mari de apa aminteau de aversa de ieri. Dupa o iarna capricioasa, cu sambete si duminici petrecute in sala de curs,speram ca in sfarsit vremea buna sa ne insoteasca la zbor.Am oprit in curtea aerodromului, si m-am dus sa imi unesc tristetea cu MIG-ul 21 de la poarta.Si el e trist si aspectul sau tradeaza asta.Strajuieste intrarea din aerodrom, impresionat dar invins in acelasi timp...

 O jumatate de ora mai tarziu suntem 5,si asteptam in hol un deznodamant pentru ziua asta.Cosmin ne zice ca e posibil totusi sa zburam azi...El stie mai bine.E instructor.Nu avem decat sa il credem.Zice ca e posibil in cazul in care sonda meteo se intoarce cu vesti bune despre plafonul de nori. Nimbostratus, deducem noi dupa o scurta consultare.Astia sunt un model de nori de tipul " moartea pasiunii".In descrierea lor cea mai tragica propozitie e aia in care scrie ca se gasesc in interiorul lor, toate formele de agregare a apei.Nema zbor azi.

 Cosmin ne indruma la hangar pentru pregatirea la sol, si odata cu reintoarcerea sondei meteo, in usa hangarului, incepe si ploaia, intai incet,apoi torential pentru scurt timp si in final mocaneste. Nice!

 Pe la 12.00 o intindem spre Bucuresti, prin aceiasi ploaie marunta,peste aceleasi gropi pline cu si mai multa apa, si pe langa acelasi MIG trist.Revenim saptaman viitoare.