Sub cupola

  In sfarsit soarele e din nou pe cer, de cateva zile bune.Ploile reci par acum doar franturi ale cosmarului meteorologic care ne-a tinut in casa toata luna Mai.
  
  Alaltaieri, am iesit in sfarsit la zbor, cu Tavi in postul din spate.Dupa primul zbor de aclimatizare, am inceput sa preiau incet, una cate una sarcinile din cabina.Nu sunt multe, dar inca le gandesc, nu sunt inca automatisme dar cu siguranta vor deveni.Incet,incet le simt cum se ordoneaza in minte.

 Imediat ce se siguranteaza cupola sunetele devin estompate. Colegul se aude de dincolo de plexiglass, infundat, ca intr-o comvorbire telefonica la distanta.Se apleaca langa planor pentru a clansa cablul.E randul meu sa trag maneta declansatorului.Aud cele doua batai in fuselaj semn ca e gata, si dau drumul manerului.Colegul se ridica si smuceste de doua ori de cablu ca sa se asigure ca totul e in regula si alearga spe capatul de plan. Ii fac semn ca totul e in regula si ne pune la orizontala.
 Maneta de actionare a flapsului aluneca pe langa antebratul meu stang in pozitia +2.De data viitoare asta va fi tot treaba mea.
  - Sa anunt? intreb eu.
  -Da! De acum tu faci convorbirile, raspunde Tavi.
 Imi pun ordine in ideei ,caci nu vreau sa zic vre-o tampenie.Apas butonul alb din varful mansei, astept o secunda si apoi:
 - Doi noua doi zero, gata de decolare cu cablu Cornetu' !
La cap de plan fanionul se agita deasupra capului cuiva, si pot vedea cum in fata noastra parasuta de recuperare se strecoara prin iarba, odata cu intinderea cablului.Apas butonul, astept si apoi:
 - Intins, trage!
 Mosorul ne trage din iarba, iar cupola se umple pentru o fractiune de secunda de sunetul rotii care ruleaza in iarba.Ne desprindem si sunetul dogit se transforma in suierat.Din spate Tavi exclama mai mult pentru el:
 - Am plecaaaaaaat!!!
 Panta, urcare, suierat, 200 de metri, in fata cer fara pata, in laterale un aerodrom grabit care fuge pe sub noi, 300 de metri, declansare, in zare pe aceiasi directie cu vitezometrul din cabina, lacul de la Mihailesti.Trag manerul declansatorului de doua ori, apas butonul, uit sa astept:
 -Doi noua doi zero, declansat.
Din neant se aude confirmarea iar eu urmez exercitiul. Timpul zboara mai repede ca noi,si pana sa ma dezmeticesc suntem la virajul trei.E randul meu din nou sa anunt:
  - Doi noua doi zero, la virajul trei, pentru aterizare!
Vocea din eter imi raspunde si in jurul meu incepe procedura de aterizare.Aerodromul ce fugea sub noi mai devreme s-a intors.E chiar in fata noastra.Flapsul coboara si franei culiseaza sub actiunea lui Tavi, care in acelasi timp ma atentioneaza sa stau cu ochii pe comenzile pe care le face.
 Trecem peste drum, suntem la cap de pista, si iarba incepe sa alerge sub parca din ce in ce mai repede.Inca o secunda si suntem jos.Huruitul rotii umple din nou cupola, si peste nici o secunda zborul se incheie.

 ... va urma ...